Mulți din cei cu care lucrez mă întreabă care e scurtătura care ocolește suferința.

Vor să știe care e formula care îi poate duce „dincolo” de durere – la starea de bine.

Zâmbesc când îmi amintesc că am făcut și eu asta în trecut.

Am (fost) crescut cu ideea că durerea e nedorită, neacceptată, trebuie să mă feresc de ea. Am fost protejat de adulți, care îmi alinau durerea și vroiau să mă salveze când îmi era greu. Să nu sufăr. „Taci, nu plânge, că o să treacă!”. „Bărbații sunt puternici, nu plânge!”. „Nu-i deranja pe ceilalți!”. Nu plânge, nu arăta emoții, nu exprima sentimente, vulnerabilitate. Insensibil la ce vine din interior, dornic să plece disconfortul cât mai repede.

Doar că „monștrii” emoționali cresc și ei, odată cu vârsta. Nu pleacă nicăieri până când nu sunt acceptați și integrați în viață. M-ar fi ajutat să învăț mai devreme să accept durerea emoțională așa cum vine ea. Să nu mă feresc, să nu îmi fie teamă. Să înțeleg că durerea e inevitabilă în viață și că suferința e doar o alegere. Sufăr atunci când nu accept existența firească a durerii, când mă lupt împotriva manifestării ei. Sufăr când doresc ca lucrurile să fie altfel decât sunt. Vreau să trăiesc doar momentele plăcute ale vieții, fără durere.

Amplific durerea în suferință atunci când îmi e frică de forma și conținutul ei. Sporesc suferința atunci când resping frica, furia, tristețea, rușinea.

Îmi e frică să le simt cum se simte atunci când le simt.

Ce pot face în schimb?

Să permit să simt.

Am învățat că „formula magică” pentru mine e

să respir conștient

să observ cum se manifestă durerea în corp (senzații) și emoții –

să o accept așa cum se manifestă –

să mă abandonez în ce simt, să mă relaxez în disconfort –

să permit să simt, fără să mă opun –

să las senzațiile și emoțiile să se dizolve de la sine.

Așa cum vine, așa și trece.

Te invit să urmărești clipul de mai jos de la minutul 2. E un „studiu de caz” celebru, extras din Stăpânul Inelelor. Gandalf cel Sur se pune în fața monstrului Balrog (emoțiile neprocesate din inconștient) și nu îl lasă să treacă. Pentru a putea lupta cu Balrog, Gandalf se abandonează în încleștare, cu încredere, cu curaj.

Pentru a trece de monstru, Gandalf trece prin el.

După luptă, eroul reapare ca Gandalf cel Alb.

Ca în viață…cele mai grele „bătălii” interioare aduc cele mai puternice transfomări 🙂

Tu ce senzații, emoții și sentimente mai ai să îți dai voie să simți?

P. S. sunt recunoscător experiențelor de viață care îmi permit să îi însoțesc acum pe alții să treacă prin propriile călătorii interioare