Sabin Mureșan

portret

Te salut cu bucurie,

O parte din viață am fugit de conflicte, violență, agresivitate. Am ignorat propriile gânduri și trăiri negative, nu am fost conștient de ceea ce nu permit să manifest și e ascuns în subconștient. Mi-a fost frică de respingere, de neiubire, de abandon emoțional. M-am temut că nu pot controla puterea uriașă pe care o simțeam ascunsă în interior.

După anii în care am învățat că trebuie să mă conformez regulilor și mersului societății („așa face toată lumea”, „trebuie să faci asta ca să fii cineva”), au urmat răzvrătirea și căutarea propriului drum.

Călătoria m-a dus către libertatea învățării prin experiență directă cu Cercetașii României. Am intrat în mișcarea Scout în anii de liceu și am rămas, într-o formă sau alta, până azi. Aici am învățat să mă descopăr și să mă manifest așa cum sunt.

Viața m-a dus mai departe. În urmă cu cincisprezece ani am început să lucrez cu Institutul Român pentru Pace – PATRIR și să studiez transformarea pașnică a conflictelor și crearea păcii în zone post-război și situații complexe. Am ajuns să lucrez și să trăiesc pe patru continente, între zone de război, proiecte de dialog între triburi, ateliere pentru reducerea violenței cu educatori, tineri și copii, programe de comunicare empatică pentru organizații și firme, acțiuni de intervenție nonviolentă în conflicte armate, dezvoltarea de infrastructură pentru pace.

Lucrul în exterior m-a condus spre munca interioară: conștientizarea blocajelor și credințelor cu care mă auto-sabotam. Îmi asum că pacea începe cu mine și că include acceptarea părților întunecate ale sinelui. Aici, acum. Înțeleg că tot ceea ce am căutat în exterior, îmi e deja la îndemână. Tot ceea ce am crezut că îmi lipsește pentru a fi întreg, a fost mereu aici. Viața a devenit o practică zilnică a extinderii conștiinței de sine și auto-cunoaștere. O înșiruire de momente de prezență conștientă.

Sunt ceea ce sunt și ăsta e darul pe care îl ofer celor din jur.

Cu ce pot contribui la pacea ta?

Din inimă,

Sabin

Lasă un comentariu