Ieri am urcat cu fetițele pe Stânca Șoimilor, să putem privi departe.

Ploua și era frig, bătea vântul. La început au protestat…căldura din mașină era mai atrăgătoare decât ce era afară.

Pădurea ne-a ferit puțin de ploaie și de vânt. Am văzut două salamandre – energia focului – venite să ne primească.

Ajunși pe stâncă, am putut privi departe. Mirare. Surpriză.

Wow, tati, ce frumos se vede!

Am urcat 30 de minute prin pădure, ploaie, noroi, vânt, pentru a putea privi departe.

Din inimă.

Ne-am luat de mână tustrei, ne-am uitat împrejur cât vedeam cu ochii și am spus:

Fie ca pacea și armonia să abunde în lume

și să aducă toate ființele în unitate.

S-a înfăptuit și așa este!

Am respirat apoi cu atenția în inimă, rar și profund, și am dus acolo și în restul corpului starea de pace și armonie.

Harmonium.life.

Tati, mi-au înghețat mâinile, hai să mergem.

La vale, cetină, pădure, miros de brad, tobogan de noroi, stâncă și harta magică facută de carii în lemn.

E 1 iunie. Ca în fiecare zi, copiii văd departe. Din inimă, cu bucurie, cu joacă.