Oglindă, oglinjoară, oare de ce m-am înfuriat iară’…

Viața este despre mine.

Nu există „ceilalți” în separare. Toți sunt oglinzile mele. Toate relațiile au ca scop să mă ajute să evoluez, descoperindu-mi ceva despre mine de care nu sunt conștient.

Ce nu îmi place la alții, (încă) nu cunosc și nu accept la mine.

Dacă percep că am o viață fără sens, plină de neîncredere, fără iubire, cu lipsuri și încojurat de oameni aroganți – este pentru că încă nu înțeleg că așa gândesc eu. Încă nu știu că atrag numai experiențe de viață care îmi confirmă felul de a gândi. Încă nu cultiv aspectele sănătoase pe care vreau să le trăiesc (iubirea, smerenia, generozitatea, încrederea, integritatea).

 

Fii blând cu tine. Noi toți trecem prin asta. Cei mai renumiți guru, vindecători, maeștri, învățători, coach și speakeri au trecut și trec prin asta. Așa au ajuns să îi poată ghida pe alții.

Disconfortul pe care îl simți atunci când viața îți servește o experiență greu de digerat e tocmai combustibilul de care ai nevoie sa evoluezi în conștiință. Cu cât e mai acută senzația de durere, cu atât e mai mare lecția pe care o înveți despre tine.

Drumul cel mai scurt e direct prin fălcile monstrului (furie, critică, tristețe, dezamăgire) din fața ta. Dihania e doar o hologramă a ce nu cunoști despre tine. Ești în siguranță. Tu nu ești experiențele tale de viață.

Acceptă durerea în corp și emoție. Privește-o în detaliu, cu curiozitate. E cea mai bună cale pe care o cunosc. Să observ cu inima deschisă toate nuanțele fizice și emoționale ale experienței, plăcute sau neplăcute.

 

Mă irită ceva. Ce spune experiența asta despre mine?

„Omul ăsta e misogin, așa ca mine…”

„Femeia asta își controlează și manipulează copilul, așa ca mine…”

„Grupul ăsta de oameni îi judecă pe ceilalți cu superioritate, așa cum fac și eu…”

„Prietenului meu îi e frică să stea cu el însuși și să se iubească în întregime, la fel și mie…”

„Colegul meu e agresiv și nu are răbdare cu ceilalți, așa cum fac și eu…”

În fiecare din noi există toate semințele: și cele de compasiune, și cele de aversiune. Dacă aș trăi în locul tău, probabil că aș face ca tine.

 

Calitatea vieții mele e dată

de conștiența cu care le văd și accept pe toate în mine

și de constanța cu care aleg să le îngrijesc pe cele ale căror fructe le doresc.

 

Pacea începe cu mine.

Atunci când eu sunt bine cu mine, toți cei din jurul meu sunt la fel.

Ce zici de asta?

 

P.S. Mai sunt locuri la tabăra de Flux și conectare din 14 – 16 iulie. Te invit cu drag, să punem cele de mai sus (și altele) în practică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s