Sunt întrebat despre o viață echilibrată. Cum ajung la ea. Cum o trăiesc. Care e formula ideală.

Viața curge – o observ cum se manifestă în fiecare moment, primesc ce este, accept că pleacă. Acum sus, acum jos, intens – relaxat, zi – noapte, inspir – expir, trist – bucuros, cald – rece, confort – disconfort. Tot ce apare, dispare. Mișcare continuă. Întocmai ca mersul pe bicicletă sau pe sfoară.

Dacă mă opresc, cad. Oprirea generează conflict. Suferința vine dacă mă agăț de oricare moment, emoție, obiect, experiență. Vreau să opresc viața în loc după cum îmi place. Vreau să-mi fie numai bine sau să îmi fie un rău pe care îl cunosc deja. Mi-e teamă de necunoscut.

Uneori (deseori?) fac asta, să văd cum e. Mă agăț de un gust, de o senzație, de o dorință. Chiar o amplific la maxim, sa învăț mai repede lecția dezechilibrului. Forțez nota și (mă) observ, curios, ca un experiment.

Apoi relaxez mintea și corpul. Muncesc fără trudă. Sunt. Sunt suficient. Asta e starea din care vine tot restul, pentru mine. Acțiunea firească, naturală urmează starea relaxată de a fi.

Căutarea asiduă a echilibrului aduce dezechilibru. Îl invit să vină natural și asta se întâmplă atunci când sunt conștient de momentul prezent și de calitatea lui. De cum se manifestă viața și energia prin mine. Mai ajustez unde e nevoie (instrument de lucru).

Relaxat. Pentru ce atâta stres? 🙂

Să fii bine.