Ce te propulsează în viață, frica sau iubirea?

Frică să nu mori, să nu pierzi pe cineva drag. Frică să nu fii respins, să nu fii sărac, să nu fii neapreciat, să nu fii (ne)iubit. Frică să nu fii abandonat, umilit. Frică de lipsa de sens a vieții.

Frică de vaccinuri sau de boală, frică să nu pierzi puterea sau să fii puternic, frică să nu fii nefericit sau frică de fericire. Frică să nu fii singur. Frică de zgomot sau frică să stai în liniște. Frică de mulțime sau frică să stai singur. Frică de kilograme în plus sau frică de a fi slab.

Frica vine atunci când vrei sa controlezi ce nu poți controla. E ca și cum te-ai agăța de norii ce trec pe cer. Ei vin și pleacă, în mod natural, firesc. Nu-i poți opri, nu-i poți dirija. Poți doar să-i observi.

Așa și cu fricile. Tu nu ești fricile tale. Nu ești stresul, tensiunea, aversiunea, furia, critica, tristețea.

Le poți observa cum vin și cum pleacă?

Simt frica…o observ cum intră în corp și minte…respir, calm, sunt atent la ce simt, mă relaxez…o observ cum pleacă…vine alta și fac la fel…

Ce respingi, atragi. De ce ți-e frică, ți se întâmplă. Blochezi dansul liber al energiei într-un mod nefiresc.

Iubirea?

Iubirea se mișcă liberă, în tine și în tot ce e viu. Fără granițe, fără limite, fără discriminare. Cu cât îi permiți mai mult să existe în tine, cu atât frica scade, apare mai rar.

Ce ar face iubirea acum? Cum ar privi cerul? Cum ar privi oamenii? Cum și-ar privi corpul, mintea, emoțiile?

Acolo unde se manifestă iubirea, frica nu mai are loc.