Am ales să trăiesc și să lucrez pe alte trei continente pentru a învăța câteva lecții importante de viață – despre oameni și conflicte.

Acum zece ani lucram în Filipine. Însoțeam localnici care erau activiști pentru drepturile omului, împreună cu o echipă de civili neînarmați (pregătiți pentru intervenții nonviolente în zone de război). Rolul nostru era să ne asigurăm că sunt în siguranță și că ei, la rândul lor, îi pot proteja pe ceilalți săteni din zona în care lucram.

Unul dintre activiști era Mayona. Era unul din liderii comunității. I se oferiseră locuri de muncă în oraș însă, deși absolvise inclusiv un program de master în studii despre pace și conflicte, alesese să rămână în satul lui de lângă râu. În sezonul ploios ajungea la casa lui după douăzeci de minute de mers cu barca.

Casa lui Mayona devenea un refugiu pentru toate familiile din zonă, în caz de ciocniri între armată și forțele rebele. Era respectat de toți comandanții militari și era invitat la negocieri. Era chemat să medieze în anumite momente ale conflictelor. Întotdeauna avea o glumă pregătită, un zâmbet larg de împărțit cu cine îi trecea pragul.

L-am întrebat de ce nu pleacă în oraș pentru o viață mai bună, pentru mai mulți bani? De ce insistă să rămână într-un loc în care copiii lui erau în pericol? Mi-a spus că acolo e locul lui; acolo îi poate ajuta mai bine pe ceilalți. Acolo era fericit chiar dacă deseori în jurul gospodăriei se auzeau focuri de armă și grenade. Mayona era recunoscător pentru casa lui de pe malul râului, unde ne servea întotdeauna cu orez, pește proaspăt și suc din nucă de cocos.

Cu Mayona am învățat lecția simplității și a curajului de a-mi asuma cu seninătate viața acolo unde sunt, cu ceea ce am.

Examenul îl dau în fiecare zi.