Alfabetizare emoțională – resursă digitală

Mai sunt locuri libere! Mâine la Oradea și sâmbătă la București voi facilita sesiuni bazate pe comunicare empatică și nonviolentă.

Te pasionează comunicarea empatică, nonviolentă, asertivă? Vrei să înțelegi mai multe despre inteligența emoțională, legătura dintre declanșatorii emoționali și reacțiile tale automate?

Am găsit o resursă faină: Atlasul Emoțiilor – Paul Ekman. Mi se pare util și ușor de folosit.

Asta mi-a amintit că în urmă cu ceva ani, când am fost rugat să-mi acord empatie mie însumi pentru sentimentele pozitive și negative pe care le percepeam, am avut un șoc. Puteam distinge foarte puține din cele câteva zeci de emoții și sentimente diferite pe care le experimentam! Mi se părea atât de dificil să fac asta…ca și cum aș fi buchisit alfabetul (emoțional) pentru prima dată.

Cei mai mulți dintre adulții pe care îi cunosc sunt tot în „ clasele primare” în ce privește inteligența emoțională, care dă calitatea energiei vieții pe care o trăim. Sesiunile pe comunicare empatică sunt printre cele mai cerute și apreciate dintre programele pe care le facilitez. Un motiv în plus să perseverez în direcția asta.

Ai găsit ceva nou / interesant pe site-urile indicate în text? Ai vreo întrebare importantă?

Te invit la unul din evenimentele mele (sau cele ținute de alți colegi care abordează tema).

Să fii bine!

Anunțuri