Au trecut cinci luni de la ultima scriere aici. Viață intensă, lucru cu multe grupuri și persoane. Transformare, călătorie și practică individuală cu multe provocări și momente minunate. Am revenit.

Azi îți scriu (oarecum neobișnuit) povestea pe care tocmai am spus-o fetițelor mele înainte de somnul de prânz. Creată pe loc, condimentată cu sunete ușoare de xilofon și cântec. Cu dedicație pentru sufletul din noi care caută să-și audă vocea, pentru a-și / i se aminti ce minunat este.

”Vine o poveste…

A fost odată ca niciodată, o fată frumoasă, care trăia în turnul unui castel. În fiecare zi ea apărea la geam și cânta atât de frumos, încât toate viețuitoarele pădurii se opreau să asculte.

Într-o zi, un tânăr prinț a ajuns din întâmplare în poiana de lângă castel și a auzit-o pe fată. S-a îndrăgostit pe loc de ea și a cerut-o de soție. Ea i-a spus că din păcate nu poate părăsi castelul până când nu aude pe cineva care cântă la fel de frumos ca ea.

Prințul a căutat imediat pe cineva să-l ajute să cânte frumos. A învățat de la privighetoare, dar nu a fost deajuns. A învățat de la ciocârlie, însă nici așa nu a reușit să cânte la fel de minunat precum prințesa din castel. Astfel încăt, dezamăgit, se plimba pe malul mării, căutând o altă soluție. Deodată a văzut o scoică mare, albă, care fusese adusă de apă la mal. A luat-o și a spălat-o atent.

Ziua următoare, când a ieșit prințesa la geam să cânte, tânărul prinț a rugat două păsărele să prindă scoica în cioc și să o ridice până la fată. Ea a apucat scoica cu mâinile, a dus-o în dreptul buzelor și a cântat cel mai frumos cântec al ei. A continuat să cânte până când scoica s-a umplut cu sunete minunate.

Apoi a dus scoica la ureche și a început să asculte. Spre mirarea ei, a auzit un cântec la fel de frumos ca cel pe care l-a cântat ea! Era cântecul minunat al sufletului ei și ea putea acum să-l audă!

Frumoasa fată a înțeles că nimeni altcineva în afară de ea nu poate cânta acele sunete minunate, oricât de mult ar încerca. Orice ar spune ceilalți, tot ce căuta în afară, se afla deja în ea. Din acea zi a continuat să-și cânte cântecul sufletului și mai frumos, spre bucuria tuturor celor care o auzeau.

Povestea pleacă mai departe…”