Imaginează-ți: copii care se joacă și explorează viața în mijlocul naturii, alături de (puțini) părinți-educatori-îndrumători. Grupuri mici, vârste amestecate. Fiecare „temă” de învățare e predată de unul dintre copii, în funcție de ce-l pasionează pe fiecare. Vârstnici care petrec mult timp cu copiii: le spun povești, îi învață deprinderi practice. Părinți relaxați, petrec câte ore doresc, când doresc, cu copiii lor și ai altora. Comunitatea ca o rețea de familii extinse. Nimeni nu se mai grăbește nicăieri. Toată lumea are timp pentru orice dorește. Toată lumea respiră și zâmbește. Relațiile dintre oameni au calitate. Viața are claritate și frumusețe. 

Utopic? Nicidecum. Utopică e intenția de „reformă a educației”. Reforma sistemului oficial de învățământ. Ce vrem să reformăm de fapt? Să mai cioplim așchii din programa super-încărcată? Să renovăm cutiile de beton și să revopsim băncile așezate disciplinat, în aceeași direcție, în sălile de clasă? Să creștem calitatea programelor after-school, pentru a „ocupa” eficient timpul copiilor chiar și după orele de curs? Sau s-ar schimba totul dacă dascălii ar fi mai bine plătiți?

Ne filează o lampă. Bem din dulcele nectar al ignoranței 🙂 Ce ar trebui să schimbăm cu adevărat, dacă sistemul actual de învățământ obligatoriu provine din nevoile armatei și cele ale industriei, de a avea adulți instruiți și docili? Nu ar trebui oare să analizăm prima dată cât de fericiți sunt și cum arată viețile adulților care trăiesc precum au fost educați în respectivul sistem? Să vedem dacă funcționează…

Câți foști copii (adulți adică 🙂 sunt fericiți cu viața pe care o duc, adică:

Câți dintre noi își cunosc misiunea în viață și o trăiesc cu forță?

Căți ne practicăm zilnic vocația, darurile și calitățile care ne fac deosebiți?

Câți oameni cunoști, care sunt recunoscători pentru fiecare experiență, în fiecare zi a vieții lor?

Câti dintre noi zâmbim, râdem, cântăm, dansăm, ne jucăm, avem sufletul ușor – în fiecare zi (măcar câte puțin)?

Să căutăm cu atenție și să-i ascultăm cu interes, pentru că în grupul ăsta îi găsim pe cei care pot să faciliteze învățarea copiilor noștri. Sunt adulții care întâi se caută și se descoperă în fiecare zi pe sine, înainte de a încerca să reformeze „balauri” sociali. Sunt sufletele conștiente de cât de special e fiecare om, de câta grijă are nevoie un copil. Sunt cei dintre noi care schimbă frica și controlul cu explorarea și creativitatea. Cei care știu că „schimbarea / pacea începe cu mine”.

Pentru cei care nu putem răspunde cu „Eu” la întrebările de mai sus, aș sugera întâi auto-cunoaștere și reformă interioară:

– Petrec destul timp de calitate cu copiii mei?

– Mă bucură munca pe care o fac zilnic? Este asta contribuția mea cea mai de preț la binele umanității? Cum contribuie asta la vindecarea/protejarea planetei?

– Am un echilibru în viață între planurile spiritual, emoțional, fizic, intelectual și social?

– Trăiesc o viață sănătoasă, armonioasă, împlinită, cu bucurie?

Copiii (și adulții) simt când încearcă să fie „învățați”, „educați”, „îndreptați” de adulți care nu și-au făcut temele de viață 🙂

Dragul meu, draga mea, poate joci rolul de părinte. Sau de unchi, bunic, vecin. Poate doar iubești copiii, pur și simplu. Oricum ar fi, ei au venit ca răspunsuri perfecte (și mai mult decât atât) la toate năzuințele noastre pentru o umanitate mai bună. Sunt aici și ne iau cu fulgi cu tot dacă nu reușim să schimbăm felul în care facem lucrurile, mai ales în ceea ce-i privește. Și au nevoie (mai ales) de două lucruri de la noi:

– prezența noastră fizică (când, unde și cum ne-o cer)

– să practicăm tot ceea ce predicăm (să fim schimbarea pe care vrem să o vedem)

Le putem oferi asta?

Noi am început să lucrăm la formarea unei școli pentru copii, părinți și educatori. Suntem cu toții colegi la aceași școală. Învățământ integral, descentralizat, liber și opțional.