Te poți înscrie încă la evenimentul special din București (5-6 aprilie): ateliere de Grădinărit interior și Nonviolență aplicată!

Avem bucuria să fim părinții a două fetițe superbe. Ele s-au născut la noi acasă, în mod natural, în apă. Cele două nașteri au fost ultimele mele examene majore cu frica (cel puțin până acum).

Frica sădește semințe de nefericire. Ea e o amintire a senzațiilor pe care le am atunci când lucrurile merg prost. A se citi: atunci când lucrurile se întâmplă altfel decât mă aștept eu. Pentru că amintirea e neplăcută, fac tot posibilul să o evit în viitor și îmi petrec prezentul încercând să controlez ce se va întâmpla. În zadar, desigur.

Asta a fost marea mea lecție: singurul lucru pe care îl pot controla e ceea ce fac în momentul prezent. Acțiunile mele. Implicare 100% cu intenție clară. Apoi – detașare de orice rezultat posibil. Încrederea că, din moment ce am dat totul din partea mea, partenerul meu zilnic de viață (Universul, Dumnezeu, natura, orice nume i-aș pune) se ocupă de restul lucrurilor. Cu grație și respectând aceleași legi universale clare.

La prima naștere mi-a fost frică să nu pățească ceva mama și copilul. Ceva care să mă facă nefericit, adică să le pierd. Să nu mai am ocazia să mă bucur de ele în viața asta. Frica trecea prin mine până în momentul în care am hotărât să nu o mai hrănesc. Să o observ doar și să cer ajutor. Ajutor care a venit în formă întrupată și în alte forme invizibile. Am trăit cel mai frumos proces, cu cel mai bun sprijin posibil, din toate direcțiile.

La a doua naștere am fost relaxat pentru că știam deja să citesc semnele care ar fi dus la o eventuală schimbare a planului. Nu a fost nimic în măsură să ma îngrijoreze. Aveam deja experiență în abandonul controlului. Frica nu mă mai impresiona și am întâmpinat-o cu un zâmbet. Iar concursul de împrejurări mi-a oferit oportunitatea de a fi moașă de ocazie 🙂

Atașarea de experiențele plăcute din trecut și de momentele pe care le dorim pozitive în viitor este blocajul major în calea fericirii. Visăm nostalgici la a repeta trecutul pozitiv și ne e frică să nu suferim în viitor. Doar că toată dinamica asta ne face să suferim în prezent. Trăim în imaginația noastră, dar nu în momentul prezent. Nu ne bucurăm de ceea ce trăim, avem alte planuri. Până când decidem că ne-a ajuns și schimbăm ceva în viața noastră 🙂

Aici și acum nu există suferință, atâta vreme cât acceptăm tot ce se întâmplă/există așa cum este. Experiențe dificile, experiențe ușoare. ”Rău” și ”bine”. Cel mai bun mod în care știu să trăiesc momentul prezent e să fiu atent la respirație și să fiu recunoscător pentru orice experiență trăită. Inclusiv pentru posibilitatea de a scrie aici, acum, pe blog 🙂

Bucurie!