Obiceiul de a mânca în tăcere

”Fericirea e aici

Nu mai am nici o grijă

Merg nicăieri și fac nimic

Și nu mă mai grăbesc.”

Thich Nhat Hanh

O practică zilnică importantă e felul în care ne hrănim. Sigur că e important și cu ce, însă aici aș vrea să scriu despre cum.

Dacă citim, verificăm e-mailul sau Facebook în timp ce mâncăm, vom ingera alături de alimente toate efectele celorlalte acțiuni. Dacă suntem la un prânz de lucru sau într-un local unde muzica e foarte zgomotoasă în timp ce ne hrănim, vom ”înghiți” toate emoțiile cauzate de percepția și reacțiile noastre la stimulii exteriori. O discuție cu voce tare, un film la care ne uităm în timp ce introducem și mâncare în gură – vor face parte din procesul de hrănire. E dificil și nesănătos să mănânci și să vorbești (sau să fumezi) în același timp.

O practică simplă ce se poate transforma într-un obicei sănătos este să mâncăm în liniște. Dacă e imposibil să facem asta pe toată durata mesei – pentru că suntem într-un spațiu social – atunci putem încerca măcar primele 10-15 minute. Atenția noastră poate fi concentrată pe fiecare lingură, fiecare mestecat, fiecare îmbucătură. Simțind gustul, textura și mirosul fiecărui aliment îi dăm corpului posbilitatea să fie conștient de ceea ce ingerează. El știe oricum deja ce anume va extrage din fiecare ingredient pe care îl mâncăm, a memorat asta de la primul contact cu alimentul respectiv.

Amânarea vorbirii pentru zece minute ne va da posibilitatea să fim conștienți de ce se întâmplă în interior.. Mintea se liniștește din tumultul zilnic. Vom putea să ne asigurăm că mestecăm de 30 de ori înainte de a înghiți și să ne amintim că asta e important pentru că stomacul nostru nu are dinți să devoreze bucățile nemestecate ce alunecă pe gât în jos. Putem fi astfel mai atenți la postura corpului și la fluxul respirației.

Se spune că obiceiul de a mânca în liniște și într-o deplină armonie și prezență interioară a fost una din cele mai importante practici ale lui Leonardo da Vinci. Nu putem verifica afirmația asta, însă putem confirma că nouă ne cade foarte bine.

Poftă bună conștientă!